Pe data de 2 ianuarie, când creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Ioan de Kronstadt, la biserica de lemn (de lângă Patinoarul Ice Bravo) din Chișinău s-a sărbătorit hramul viitoarei catedrale. Zeci de credincioși au venit să participe la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de 4 preoți și un diacon.
La finalul Liturghiei, s-a făcut tradiționala înconjurare a bisericii, după care toți cei prezenți au participat la o agapă frățească.
De atâția ani sărbătorim hramul viitoarei catedrale, dar catedrala încă nu este înălțată. L-am întrebat pe Părintele Severian, parohul bisericii, când vor demara lucrările de construcție a acesteia și iată ce a răspuns:
„Este foarte important să înțelegem că pentru începerea lucrărilor de construcție a noii biserici nu sunt necesare doar fonduri materiale, ci mai mult ca atât, e necesar un fundament duhovnicesc al comunității și slujitorilor ei, care să dea un start. Ne străduim să fim în rânduială și nădăjduim că nu mai e mult până la începutul lucrărilor”.
Așa să ne ajute Dumnezeu!