Duminica a V-a a Postului Mare
(Cuvioasa Maria Egipteanca – mântuirea prin pocăinţă aspră)
Iată-ne din Mila lui Dumnezeu ajunşi în Duminica a V-a a Postului Mare, cu câţiva paşi mai aproape de sărbătoarea Învierii Domnului. Mai ieri primeam cenuşa pe cap, în semn de începere a Postului trupesc şi duhovnicesc, iar acum suntem deja în a cincea duminică, cu doar două duminici înaintea Paştelui.
În această Duminică este proslăvită Cuvioasa Maria Egipteanca, una dintre marile păcătoase care a răspuns chemării lui Dumnezeu şi a ajuns o mare dreaptă.
Aşa cum îi spune şi numele, Maria s-a născut în Egipt, iar de la vârsta de 12 ani s-a despărţit de membrii familiei şi a plecat în oraşul Alexandria, din nordul ţării. De o frumuseţe izbitoare, Maria a luat drumul desfrâului, atrăgând multe suflete în acest păcat. Timp de şaptesprezece ani şi-a petrecut viaţa în desfrâu, însă dorind să meargă la Ierusalim, să se închine lemnului Sfintei Cruci, a constatat că nu poate să intre în locul în care crucea era adăpostită, fiind de mai multe ori izbită înapoi. Acela a fost momentul în care Sfânta Maria Egipteanca a descoperit faptul că viaţa ce o dusese până atunci nu a fost întocmai pe placul Celui de Sus. Şi-a dat seama de păcatul în care trăise atâţia ani de zile. Este momentul în care Maria regretă viaţa de până atunci şi decide să se pocăiască. Se încrede în Maica Domnului şi decide să îşi schimbe radical viaţa şi comportamentul. Având trei pâini uscate drept hrană, Sfânta Maria Egipteanca a trecut apa Iordanului şi s-a afundat în pustia deşertului. Aceasta s-a rugat neîncetat, aflându-se în multe nevoinţe, călindu-şi sufletul între arşiţa şi frigul oferite de către deşert. Aşa a trăit timp de 47 de ani, în pocăinţă aspră, în încercări şi multe ispite, găsind în final mântuirea. Se spune şi se crede faptul că atât de mult s-a ridicat deasupra patimilor, încât nivelul ei spiritual îi permitea să treacă apa Iordanului pe deasupra, iar în timpul rugăciunilor se ridica de la suprafaţa pământului, preţ de un cot; cu alte cuvinte, levita. Martor la toate acestea a fost doar Dumnezeu, iar la sfârşitul vieţii l-a avut drept martor pe duhovnicul acesteia, Sfântul Zosima.
Sfantul Teofan Zavoratul în predicile sale îi aducea mari laude, celei care până la pocăinţă fusese o mare desfrânată :
“Bucuraţi-vă, păcătoşilor! Vă e deschisă nu numai uşa pocăinţei, ci şi cămara slavei! Uitaţi-vă ce era Maria şi ce a ajuns, şi însufleţiti-vă spre a alerga cu bărbăţie pe calea ei.
Domnul a chemat-o, ea s-a sculat şi a mers - şi mergând, nu s-a mai întors sa privească înapoi. Şi pe noi toţi ne cheamă acum Domnul - şi cine n-a răspuns la aceasta milostivă chemare a Lui ? Aproape toţi s-au pregătit pentru primirea Sfintelor Taine, s-au spovedit şi s-au împărtăşit, adică a răspuns chemării şi s-au sculat. Deci, să mergem acum neabătut şi pe calea pe care a mers Maria, ca să ajungem şi acolo unde a ajuns ea în cele din urma.
Sfânta Maria, pocăindu-se, a lăsat tot şi, trecând Iordanul, petrecând acolo în pustie vieţuire cumplit de aspră, s-a curăţit de patimi şi s-a mântuit. Iată pilda! Pregatiţi-vă să-i urmaţi.
Poate că nimeni dintre noi nu a făgaduit să facă chiar la fel; dar toţi suntem datori să facem tocmai la fel, dacă este să ţinem seama nu de înfăţişarea dinafară a faptelor sfintei, ci de duhul şi de puterea lor.
Depărtându-se în pustie, sfânta Maria s-a rupt de înşelarile lumii şi prin aceasta a înlăturat toate ispitele din partea lor. După aceasta, păcatul putea să o atragă doar prin trup. Dar nici trupul n-avea odihnă în pustie. Postul, culcarea pe jos, arşiţa şi gerul îl istoveau. Şi iată două mijloace puternice prin care sfânta a ţinut piept în luptă şi a învins păcatul: depărtarea de lume şi istovirea trupului.” din ” Pregatirea pentru spovedanie şi pentru Sfânta Împărtăşanie - Predici la Triod”, Sfântul Teofan Zăvoratul, 13 martie 1866.
Maria Egipteanca, în dialogurile pe care le-a avut cu Avva Zosima, îi spunea acestuia: “Şaptesprezece ani am petrecut în pustia aceasta, luptându-mă ca cu nişte hiare cumplite, cu ale mele nebuneşti pofte. Căci când începeam să gust hrană, îmi venea dor de carne şi de peşte, de care aveam eu în Egipt, încă doream şi de băutura vinului, pentru că mult vin beam în lume fiind, iar aicea şi apă nicidecum având, cumplit mă ardeam de sete, şi cu anevoie răbdam. Mi se făcea încă dor de cântece lumeşti, carile foarte mă tulburau şi cu care mă deprinsesem. Atuncea îndată lăcrămând şi în piept bătându-mă, îmi aduceam aminte de făgăduinţele, carile am făcut, când am ieşit la pustia aceasta şi mă făceam cu gândul înaintea icoanei Preacuratei de Dumnezeu Născătoarei, chezăşuitoarei mele, şi înaintea ei plângeam, rugându-o ca să gonească de la mine acele gânduri ce aşa îmi turburau ticălosul meu suflet. Iar după ce de ajuns plângeam, şi în piept cu osârdie mă băteam, atuncea vedeam o lumină carea de pretutindenea mă strălucea şi simţeam o alinare carea mă scotea din întreite valuri. Iară gândurile carile iarăşi mă împingeau spre păcat, cum ţi le voi spune, părinte? Iartă-mă! Pentru că foc se aprindea înlăuntrul inimii mele celii pătimaşe, şi de pretutindenea mă ardea, şi spre pofta amestecării mă silea. Iar când îmi venea un gând ca acesta, mă aruncam la pământ şi cu lacrimi mă udam, socotind că stau înaintea chezăşuitoarei mele, carea îmi judeca călcarea mea de aşezământ; şi nu mă sculam dela pământ ziua şi noaptea, până ce lumina acea dulce îmi strălucea mie şi gonea gândurile cele ce mă turburau.
Aşa am săvârşit şaptesprezece ani, pătimind nenumărate nevoi. Iară de atunci până astăzi ajutătoarea mea întru toate, de Dumnezeu Născătoarea, la toate ca de mână mă povăţuieşte.” Auzind-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca rostind pasaje din Sfânta Scriptură, stareţul Zosima a întrebat-o: „Ai citit Cartea Psalmilor, maica mea, sau alte cărţi?” Zâmbind, ea a răspuns: „Crede-mă, omule, că n-am văzut de când am trecut Iordanul pe alt om decât astăzi chipul tău. Dar nici fiară sălbatică sau altă vieţuitoare n-am zărit de când am văzut acest pustiu. Iar carte n-am învăţat niciodată. Nici n-am auzit pe cineva cântând sau citind psalmi, Cuvântul lui Dumnezeu, însă, Care este viu şi lucrător, dă omului cunoştinţă”. „Am dobândit ca o hrană neîmpuţinată – nădejdea mântuirii mele – gândindu-mă numai de la câte rele m-a mântuit. Mă hrănesc şi mă acopăr cu cuvântul lui Dumnezeu”, avea să spună cea care îl depăşise pe Avva Zosima în măsura sfinţeniei, „ajunge darul Domnului spre a păstra neîntinată fiinţa sufletului”. Cuvioasa Maria Egipteanca a trecut la cele veşnice în anul 431, la vârsta de 76 de ani, în vremea împăratului Teodosie cel Tânăr.
Duminica a V-a din Postul Mare a fost rânduită de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii spre cinstirea Cuvioasei Maria Egipteanca. Viaţa Cuvioasei arată cu limpezime contrastul între cultura trupului morţii sau al vieţii spre moarte şi cultura trupului slavei sau al morţii spre viaţă.
A scris Mihail BORTĂ, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia istorice-practice.
